Sindrom Metabolic, Risc crescut de a dezvolta Cancer | Dr. Marius Geantă | #știința360
Manage episode 410630980 series 3171589
În cadrul ediției de pe 2 aprilie 2024 a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat cele mai recente noutăți din domeniul medical publicate pe Raportuldegardă.ro.
Puteți asculta emisiunea live, în fiecare marți, ora 14:00.
Factorii de risc implicați în dezvoltarea sindromului metabolic pot contribui și la dezvoltarea cancerului. Pentru prima dată, s-a evaluat evoluția sindromului metabolic de-a lungul timpului și modul în care se corelează cu riscul de a dezvolta cancer.
Pe parcursul perioadei de urmărire 2010–2021 a fost observată o creștere notabilă a riscului de cancer printre cei cu cele mai înalte scoruri de sindrom metabolic, în special pentru cancerele de sân, endometru, rinichi, colon și ficat, comparativ cu cei cu scoruri stabile sau mai scăzute. Rezultatele sunt publicate în jurnalul Cancer (American Cancer Society).
Sindromul metabolic reprezintă un grup de afecțiuni metabolice concomitente, care amplifică riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și diabet zaharat tip 2. Aceste afecțiuni includ hipertensiune arterială, hiperglicemia, obezitatea, dislipidemia și rezistența la insulină.
Noul studiu, prospectiv, a inclus aproape 45.000 de adulți chinezi cu vârsta medie de 49 de ani, care au fost clasificați în patru grupuri pe baza progresiei scorurilor de sindrom metabolic. Aceste grupuri variază de la cei care arată un model stabil-scăzut cu scoruri constant scăzute, la cei cu un model crescător-ridicat, unde scoruri inițial ridicate s-au înrăutățit în timp.
Mai multe detalii despre subiectele discutate:
▶ Speranța de viață a scăzut cu 1,6 ani în timpul pandemiei COVID-19 la nivel global
▶ Persoanele cu sindrom metabolic au un risc mai mare de a dezvolta cancer
▶ Participarea redusă la programe de screening pentru cancerul de sân este puternic influențată de determinanții sociali ai sănătății
▶ Stresul și inflamația cronică afectează deciziile la nivel de societate: harta centrală a inflamației
170 つのエピソード