Matei 6:1-13 | Itinerar Biblic | Episodul 68

Itinerar Biblic

Bun găsit! Mă gândesc cum trece pt dvs. – cât de greu sau cât de repede – timpul dintre două întâlniri succesive pe care ni le prilejuiește derularea acestui program; poate fi și acesta un indiciu despre cât de captivați ați ajuns să fiți (sau nu) de deslușirea sensurilor pasajelor biblice cunoscute sau controversate pe care le întâlnim în derularea parcursului nostru. Sper să ne putem concentra bine și cu folos și astăzi, și-n perioada următoare, cu atât mai mult cu cât ne ocupăm de una dintre cele mai cunoscute cuvântări hristice: Predica de pe munte, inclusă de evanghelistul Matei în cap. 5, 6 și 7 ale scrierii sale.

Capitolul 6 tratează partea exterioară a religiei. Am văzut în capitolul 5 că Regele vorbeşte despre neprihănirea pe care trebuie să o aibă (de care să fie umpluți/animați) supuşii Lui. Neprihănirea credincioșilor trebuie să depăşească neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, și se poate obţine doar prin credinţa în Hristos. În capitolul 6 al evangheliei sale, Matei redă cuvintele Domnului Isus referitoare la neprihănirea pe care trebuie să o practice supuşii împărăţiei. Desigur, motivaţia este foarte importantă atunci când vine vorba despre ceea ce faci pentru Dumnezeu. Nicio terţă parte nu poate interveni în această relaţie directă dintre sufletul omului şi Dumnezeu.

Lucrurile menţionate în acest capitol sunt aspecte foarte practice: milostenia, rugăciunea, postul, banii, reacția la provocările și problemele vieții de fiecare zi, pregătirea viitorului tău. Le vom aborda pe fiecare, încercând și câteva cuvinte și gânduri la temă...

Ţineţi minte, vă rog, că toate acestea au de-a face cu partea exterioară a religiei sau cu ostentaţia în ceea ce priveşte religia. În primul rând, Domnul nostru vorbeşte despre milostenie.

Luaţi seama să nu vă îndeplini neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. (Mat. 6:1)

Deşi Domnul Isus îşi îndreaptă remarcile către supuşii Împărăţiei cerurilor, care este o Împărăție viitoare, şi noi cei de azi și de aici trebuie să învățăm un principiu extraordinar din cuvintele rostite aici de Domnul Isus:

Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata. (Mat. 6:2)

Nu vi se pare că Mântuitorul face aceste afirmaţii cu o ironie destul de evidentă?! Credeţi-mă, Hristos ştia cum să folosească sabia sarcasmului! Când fariseii doreau să dea ceva săracilor, obiceiul lor era să-i cheme pe cei săraci şi nevoiaşi la un colţ aglomerat al unei străzi din Ierusalim şi sunau din trâmbiţă. Deşi scopul de bază era justificat (de a-i chema pe cei săraci şi nevoiaşi să-şi primească darurile), cu ocazia aceasta se făcea și o propagandă destul de sonoră a binefacerilor făptuite sau intenționate... era un fel de a-i anunţa pe alţii despre faptele lor bune.

Observați aici vreo asemănare cu felul în care fac milostenie unii creştini din zilele noastre? Domnul nostru a spus despre farisei, care în felul acesta își practicau milostivirea, că şi-au primit răsplata. Care este răsplata lor? Păi să-ncercăm să ne dăm seama ce anume urmăreau ei. Isus are îndrăzneala să spună lucrurilor pe nume, afirmând că săvârșeau aceste acte de milostenie cu scopul nemărturisit de a primi slava de la oameni. Sunau din trâmbiţă şi toţi se îmbulzeau să vadă cu câtă generozitate dăruiesc ei – și aceasta le era răsplata... Dărnicia lor nu avea loc între ei şi Dumnezeu!

Tu, cu ce motivaţie dăruieşti? Să nu scapi din vedere că există mai multe metode de a dărui. Cu câţiva ani în urmă mi s-a cerut să fac o colectă la o organizaţie. Mi s-a spus să fiu ferm şi să dau tuturor ocazia să se ridice în picioare şi să anunţe suma pe care o vor dărui. De exemplu, am fost instruit să spun: „Câţi vor da 100 de dolari?” Am întrebat: „Dar de ce ai vrea să faci o colectă în felul acesta?” Mi s-a spus că printre participanţi erau oameni despre care se știa că în mod obișnuit dăruiau doar un dolar, dar care vor da cât li se sugerează (explicit sau implicit!) – așa că întrebarea „Câţi vor da 100 de dolari?” era cât se poate de motivată și justificată. Vreau să vă spun că în felul acesta, el „suna din trâmbiţă”, iar după ce am ajuns să-l cunosc pe omul acela, am descoperit că într-adevăr acesta era felul lui de a dărui.

Există alţi oameni care dau sume mari de bani, însă vor să ţi-i dea în mod personal. În biserica mea era un bărbat care întotdeauna îmi dădea un cec înainte de a mă urca la amvon. El credea că acest lucru mă va emoţiona suficient de mult, încât să îl menţionez în predică. Într-o zi, un prieten de-al lui a venit la mine şi mi-a spus: „Cutare este tulburat.” A continuat, explicându-mi că eu nu i-am mulţumit prietenului său pentru cecul generos pe care mi-l dăduse duminica trecută. „Aşa este,” i-am spus, şi i-am spus şi motivul pentru care nu o făcusem. „Prietenul tău este un om bogat, iar cecul pe care mi l-a dat, în comparaţie cu ceea ce are el, nu era atât de mult. Tot duminica trecută, și un alt frate – care avea o slujbă umilă – îmi dăduse și el un plic... cu mențiunea expresă de a nu-l deschide decât după slujbă, și de a nu menționa, niciodată și nimănui, nimic despre el. Când am deschis plicul lui, în el erau de vreo două ori mai mulţi bani decât ce dăruise bogatul. Dacă ar fi fost să mulţumesc cuiva, ar fi trebuit să-i mulţumesc poştaşului – dar el nu voia ca eu să fac asta.”

Dragă prietene, vreau să știi (și spun apăsat) că dărnicia este între tine şi Dumnezeu şi imediat ce implici o a treia parte, să nu te mai aștepți la răsplată în cer. De fapt, în altă parte Mântuitorul spune să nu dăruim cu gând să primim ceva în schimb (fie și doar recunoștință sau apreciere) Atenție, deci!

Astăzi există foarte multă dărnicie creştină care, de fapt, nu mai este dărnicie. De exemplu, facultatea pe care am absolvit-o eu juca o carte periculoasă – cea a vanității. Când eram în şcoală, s-a întocmit un proiect arhitectural impresionant pentru construirea unui turn deasupra unei clădiri vechi. S-a anunţat că turnul avea să poarte numele donatorului! Cel puţin 6 oameni s-au înscris în această cursă... bineînțeles unul a câștigat, iar astăzi construcția respectivă se numeşte „Turnul cutare”, în cinstea acelui domn. Numele lui este gravat în piatră, și asta înseamnă că trâmbiţa aceea... sună mereu! Mulţi oameni dăruiesc în felul acesta. Mă tem că acest soi de dărnicie nu are nicio trecere înaintea lui Dumnezeu!

Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Mat. 6:3–4)

Cu alte cuvinte: Nu duce o mână la buzunar în timp ce pe cealaltă o ridici cât e de lungă, ca să vadă oamenii cine și cât a dat! Dimpotrivă, Domnul nostru spune ca, mai bine, când bagi mâna în buzunar pentru a scoate ceva să dăruieşti, să o faci cu atâta discreţie încât cealaltă mână să nici nu ştie ce faci! Cred că este și un pic de satiră în spusele Domnlui, la adresa celor ce fac din dărnicie prilej de hrănire a ego-ului.

Oare ți dintre noi trăim și dăruim în conformitate cu Predica de pe Munte? Din câte văd și aud eu, procentul nu e foarte ridicat!

Un alt acte exterior al neprihănirii, după milostenie, este rugăciunea... Învățătura Domnului nu putea ocoli un domeniu și-o manifestare creștină atât de importantă, care suscită permanent îmbunătățire, fapt pt care ne prezintă în cele ce urmează semnele rugăciunii autentice

Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata. (Mat. 6:5)

„Să nu fiți ca făţarnici” – Domnul nostru folosea un limbaj dur, nu-i aşa?... care „și-au luat răsplata.” Ei se rugau ostentativ, ca să fie văzuţi și eventual apreciați de trecători. Poate că un om merge purtând un şal de rugăciune, ceea ce anunţă faptul că se roagă. Isus a spus că atunci când un om se roagă în felul acesta, el şi-a luat răsplata. El primeşte ceea ce doreşte – adică: este văzut de oameni, dar rugăciunea lui are șanse mici să treacă dincolo de grinzile clădirii! Și continuă Domnul (Mat. 6:6):

...tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Conceptul pe care îl analizăm aici este de-a dreptul revoluţionar. Aţi observat poate că Domnul tocmai a folosit – cu referire la Dumnezeu – termenul Tatăl. Domnul nostru vorbeşte aici cu și despre cetăţenii Împărăţiei. Cum poți să devii un copil al lui Dumnezeu în zilele noastre? Ioan 1:12 ne oferă răspunsul: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce [nu fac nici mai mult nici mai puţin decât] cred în Numele Lui, le-a dat dreptul [autoritatea] să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Domnul nostru chiar i-a spus lui Nicodim: „Trebuie să te naşti din nou” (vezi Ioan 3:3) – până atunci (sau: altfel), nu îl poţi numi pe Dumnezeu: Tatăl tău. În Vechiul Testament nu întâlnim niciodată termenul Tată folosit cu referire la relația dintre Dumnezeu și om. Poporul Israel ca întreg era numit de Dumnezeu fiul Meu: „Israel este fiul Meu...” (Exod 4:22), dar cu excepția Domnului Isus nicio persoană nu a mai fost astfel apelată. Deci, Domnul Isus vorbeşte aici despre o nouă relaţie, sau despre o relție în alți termeni.

Referitor la subiectul rugăciunii, ni se spune că ea trebuie să fie simplă, sinceră și secretă. Mulţi sfinţi anonimi, necunoscuţi, ai lui Dumnezeu (dar cunoscuți de Dumnezeu!) vor fi descoperiţi în faţa scaunului de judecată al lui Hristos ca fiind adevăraţi oameni ai rugăciunii.

Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe vor fi ascultaţi. (Mat. 6:7)

Într-o zi am auzit un om rugându-se şi şi-a repetat cel puţin de 10 ori cererea. Domnul Isus spune că dacă Îi cerem ceva Tatălui o dată, El ne aude. Capitolul perseverență (stăruință) include altceva decât repetarea la rând, interminabil, a unor formule/șabloane sau cereri!

Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi. (Mat. 6:8)

Rugăciunea trebuie să fie așadar marcată în principal de sinceritate şi simplitate:

1. Sinceritate – Matei 6:6. Intră şi închide uşa – rugăciunea ta este între tine şi Dumnezeu.
2. Simplitate – Matei 6:7. Nu folosi repetiţia zadarnică. Treci direct la chestiunea concretă şi spune-i Domnului ce ai pe inimă: „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (v. 8). Chiar dacă El ştie deja ce avem noi nevoie, El vrea să mergem la El şi să-I cerem lucrul acela, pentru că astfel conștientizăm și verbalizăm incapacitatea noastră și nevoia de El!

Apoi, Domnul Isus ne oferă un model de rugăciune: „Iată cum trebuie să vă rugaţi…”

Înainte de a privi la aşa-numita Rugăciune Domnească, vreau să vă spun eu nu o folosesc niciodată în serviciul public de închinare. Nu cred că mulţimea adunată la rugăciune duminica dimineaţa ar trebui să se ridice şi să se roage: „Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele”, când acasă îi aşteaptă friptura în cuptor, pentru că ei deja au hrana necesară. Aceasta este o rugăciune cu foarte multă semnificaţie pentru cei care sunt flămânzi, de aceea cred că o adunare de duminica dimineaţa de oameni bine-hrăniți nu ar trebui să rostească această rugăciune, căci pentru ei nu e decât o formă fără fond!

Cu toate acestea, „Tatăl nostru” este un model minunat de rugăciune personală pentru credincioşi, indiferent de starea materială în care se află aceștia.

Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău.” (Mat. 6:9)

Observaţi, vă rog, că această aşa-numită Rugăciune Domnească nu putea fi rugăciunea Domnului Isus. El nu s-ar fi putut ruga pentru Sine, în nume propriu, această rugăciune. El nu ni s-ar fi putut alătura nouă spunând:

„Tatăl nostru”, pentru că relaţia dintre Tatăl şi Fiul este o relaţie divină. Este o poziţie, nu o naştere. Eu devin copil al lui Dumnezeu doar prin credinţa în Hristos; de aceea, Hristos nu mi se poate alătura spunând: „Tatăl nostru.”

„Care eşti în ceruri.” Dumnezeu nu este un prizonier în universul acesta; El este dincolo şi deasupra lui. El este în spaţiul aerian, este în spaţiul interstelar, însă este foarte îndepărtat de universul Său astăzi... El este mai mult decât creaţia! El este Cel care stă pe tronul universului, şi El îl ţine în control!

„Sfinţească-se numele Tău”, tradus mai corect ar suna: „Fie ca numele Tău să fie sfinţit.” Numele lui Dumnezeu Îl reprezintă pe Dumnezeu, și tot ceea ce este El! În ce fel am putea noi să sfinţim numele lui Dumnezeu? Convingerea mea este că noi trebuie să sfinţim numele lui Dumnezeu în inimile noastre... și prin vieţile noastre. Când Avraam a intrat în Canaan, vreun trecător canaanit trebuie să fi observat că aveau un nou vecin, căci a văzut altarul lui Avraam. Oriunde mergea Avraam, el construia un altar închinat lui Dumnezeu. Când Avraam a început să facă afaceri cu canaaniţii, ei au descoperit că el era onest. Au observat că tot ceea ce spunea Avraam îi făcea să aibă încredere în el. În cele din urmă, au ajuns la concluzia că Dumnezeul căruia i se închina Avraam era un Dumnezeu sfânt, iar constatarea lui Abimelec s-a transformat într-un compliment la adresa lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci” (Gen. 21:22). Apoi, fiii lui Het au ajuns să-i spună: „Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru...” (Gen. 23:6). Întreaga viaţă a lui Avraam a demonstrat reverenţa pe care el o simţea pentru Dumnezeu. Cu siguranţă numele lui Dumnezeu a fost binecuvântat, onorat, sfinţit în Canaan datorită lui Avraam.

Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. (Mat. 6:10)

„Vie împărăţia Ta” – este vorba de Împărăţia despre care vorbeşte Matei de-a lungul întregii sale Evanghelii, Împărăţia pe care Hristos o va instaura pe acest pământ. Această invocare (Să vină Împărăția Ta!) este o cerere pe care se cuvine să ne-o însușim și s-o repetăm cu dor și credință fiecare dintre noi!.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. (Mat. 6:11)

Aşa cum am spus și știți, Tatăl nostru este un model de rugăciune pentru noi. Aş vrea să analizăm puțin această cerere minunată; este atât de simplă şi totuşi, ar trebui să izvorască cu mare entuziasm din inimile noastre. Ea vorbeşte despre totala noastră dependenţă de Dumnezeu. Nevoile noastre trupeşti, necesităţile noastre fizice, toate sunt împlinite de El în fiecare zi. „Dă-ne nouă... pâinea noastră cea de toate zilele” – pe timpul peregrinării prin pustiu, pe drumul îndelungat spre Țara Promisă, poporul Israel aduna mana doar pentru o zi, având interdicție fermă să adune ceva pentru ziua următoare (cu excepția zilei dinaintea Sabatului). Deci nu le era îngăduit să-și faă niciun fel de provizii. Această rugăciune ne învață să depindem de Domnul pentru „mana de fiecare zi” – formula consacrată de Domnul Isus fiind: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne nouă astăzi.” Acest lucru îi arată omului că el trăieşte de pe o zi pe alta. Îi arată că până şi necesităţile sale trupeşti, nevoile sale de bază sunt împlinite de Dumnezeu. Și apropo de nevoi de bază, în versetul imediat următor (Mat. 6:12) este accentuată marea nevoie afectivă a iertării – acordate și primite – fixată în formula:

Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

Acesta este un alt lucru pentru care Domnul nostru Isus nu Se putea ruga în nume propriu, pentru că El nu era fără vină, nu avea de ce păcat să fie absolvit! Acesta este așadar un alt argument care ne dă voie să considerăm că ceea ce știam drept Rugăciunea Domnească, adică rugăciunea Domnului Isus, este mai degrabă „rugăciunea ucenicului”!

Dacă stau bine să mă gândesc, „Iartă-ne nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri” este legalism, nu har. (Sau poate că exprimarea/traducerea mai corectă a părții a doua a versetului ar fi: pentru că și noi iertăm... sau în măsura în care și noi iertăm...) De aceea Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru un alt verset din Scriptură, complementar: Efeseni 4:32: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Astăzi Dumnezeu ne iartă în baza a ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu pe baza sau in măsura iertării acordate de noi – ca și cum iertarea pe care o oferim altora ar putea influența mântuirea noastră! Atunci când ne iartă, Dumnezeu are în vedere răscumpărarea realizată de El. Cred că fraza „Iartă-ne nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”, nu se referă la mântuirea noastră. Aici El le vorbeşte celor care sunt deja mântuiţi, cei care deja au natura lui Dumnezeu în ei. El nu aşteaptă ca tu să ierţi, ca să te ierte și El. Nu așa rezolvă Dumnezeu problema păcatului. El L-a dat pe unicul Lui Fiu să moară, şi aceasta este sursa iertării lui Dumnezeu!

În unele biserici din zilele noastre, în care există religie, liturghie şi ritual, toate fiind doar formale, se foloseşte expresia „iartă-ne datoriile noastre” în timp ce alţii spun: „iartă-ne greşelile noastre.” Două fetiţe discutau despre felul în care Rugăciunea Domnească era repetată în bisericile lor. Una a spus: „Noi avem greşeli în biserica noastră,” în timp ce cealaltă a spus: „Ei bine, în biserica noastră noi avem datorii.” (Probabil că amândouă aveau dreptate în ceea ce priveşte bisericile din zilele noastre – au atât datorii, cât şi greşeli.) Aşadar, care expresie este corectă? Nu este nimic dificil aici, de vreme ce amândouă aceste cuvinte se referă la acelaşi lucru, iar acel lucru este păcat.

Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin. (Mat. 6:13)

„Nu ne duce pe noi în ispită.” - este o formulă care a stârnit comentarii, și care ne poate duce pe o pistă greşită, pentru că Iacov spune că Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni – și așa este! O traducere mai bună ar fi: „Nu ne lăsa în ispită.” Asta nu înseamnă să ne ferească de ea, ci atunci când suntem ispitiţi, să nu ne lase acolo (dar oare ar face-o El?!)

„Izbăveşte-ne de rău”: și mai corect este „de cel rău”. Izbăveşte-ne de Diavolul! Satan este o realitate îngrozitoare în zilele noastre. Lumea tot încearcă să se convingă că nu există, sau încearcă să scape de el. Oamenii au râs de Martin Luther când a aruncat în el cu o călimară de cerneală. Am avut parte de curând, însă, de o schimbare de paradigmă: orice om care ia poziție sau atitudine pentru Dumnezeu ajunge să se confrunte cu realitatea îngrozitoare a lui Satan. În orice biserică ne-am afla, devenim conştienţi de prezenţa lui Satan; avem însă aici această cerere: „Izbăveşte-ne de cel rău.”

Vreau să spun că aceasta este o rugăciune minunată, pe care un proaspăt convertit o poate rosti în intimitate când învaţă să se roage. Mama mea nu a fost mântuită decât la bătrâneţe. Nu ştia cum să se roage, de aceea repeta Rugăciunea aceasta. În cele din urmă a trecut de nivelul acesta şi a putut să îşi rostească propriile rugăciuni.

Când îi învăţăm pe copiii noştri să se roage, noi începem cu „Înger, îngeraşul meu.” Apoi, într-o zi, micuţul adaugă: „Doamne, binecuvântează-i pe mama şi pe tata!” Acesta este un moment emoţionant pentru noi, pentru că ei încep să se roage singuri. Iar Domnul nostru ne-a dat aşa-numita Rugăciune Domnească drept model. Este o rugăciune aproape ideală, glorioasă şi ne arată ce anume ar trebui să includem în rugăciunile noastre, și-n ce proporții. Sigur că nu recomandăm simpla ei repetare impersonală și mecanică. El vrea ca noi să învăţăm să ne rugăm cu propriile noastre cuvinte atunci când vorbim cu El... în care să Îl lăudăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu, în care să ne cerem iertare și să cerem înțelepciune, putere, călăuzire... în care să venim înaintea Creatorului cu cererile și nevoile noastre concrete, având în vedere nu doar viața aceasta, ci în perspectiva celei viitoare și veșnice! Și tote astea – scurt, concis, concret, simplu, senin, cu credință, în Numele Domnului Isus, prin puterea Duhului Sfânt. Vă doresc ca așa să fie viața dvs de rugăciune, astfel ca relația personală cu Dumnezeu să vă sporească neîncetat!

Capitolul 6

TemA: Motivele interioare care guvernează actele exterioare de neprihănire cum ar fi milostenia, rugăciunea, postul şi strângerea comorilor; supuşii Împărăţiei cerurilor în relaţie cu Dumnezeu.

motivul şi metoda pentru facerea milosteniei (6:1-4)

semnele rugăciunii autentice (6.5-